Dumnezeu te poate binecuvânta, în funcție de ceea ce ai făcut pentru altul
Uneori știm să iubim, să ne rugăm şi să plângem doar după ce vine suferința în viața unei persoane.
N-avem timp să dăruim un zâmbet, să ne rugăm şi să iubim.Regretăm când poate e prea târziu.
Iar unii cu toate că văd durerea şi suferința unei persoane sunt indiferenți, cu gânduri de judecată, mă întreb cum îi va privi Dumnezeu când vor fi și ei în suferință?
Regretele nu vor avea niciodată valoare când va fi prea târziu, pentru că Dumnezeu îți dă șanse să îți repari greșeala, atitudinea nepotrivită, dar dacă rămâi la fel, șansa o vei pierde.
Să nu faci rău nimănui în viață, să nu disprețuiești pe nimeni, şi dacă unii vor știi cum să îți devină dușmani, tu iartă, şi nu lua înseamnă cuvintele, vorbele și faptele lor rele.
Dumnezeu te va binecuvânta atunci când suferi pe nedrept, când plângi pentru aproapele de lângă tine, te va binecuvânta când în loc să te rogi pentru tine, ți se frânge inima pentru alte cauze.
Dumnezeu te va binecuvânta când poți purta poverile altora, când urci muntele în genunchi, și chiar dacă ești rănit, îngrijorat şi frământat pentru ce va fi, tu urcă muntele în genunchi şi în tăcere.
Răspunsul va veni....Cununa ți-o va da....Răsplata o vei primi.

Minunate cuvinte.
RăspundețiȘtergere