M-ai logodit cu Tine pe vecie
Când pentru mine ai plătit un preţ;
Nu-n aur,sau argint sau bogăţie,
Ci-n sânge picurând din veşnicie
Pe crucea de supliciu şi dispreţ.

M-ai logodit când mi-ai pavat cărarea,
Făcând un drum de fapte bune plin
În care eu umblând,urmând chemarea,
Să ţes cu faptele şi cu umblarea
Veşmântul pentru nuntă,alb,de in.

M-ai logodit dar ai plecat departe
Să pregăteşti un loc ceresc,loc sfânt
De pace,strălucire şi nemoarte,
Şi mi-ai lăsat pe Duhul Sfânt şi-o Carte
Să-mi fie călăuze pe pământ.

În ele îmi găsesc eu alinare
Ştiind că într-o zi vei reveni,
Dar mi-este dor şi ard de nerăbdare,
De-aceea-n Cartea sfântă,cu ardoare,
Citesc,să văd la Nuntă cum va fi.

Şi văd,citind,a cerului splendoare,
Aud cântări şi osanale-n cor,
Şi la măreaţa,sfânta sărbătoare
Vin eu,mireasa-nvăluită-n soare,
Păşind spre Tine,Mire iubitor.

Tu mă întâmpini,cerurile cântă,
Ospăţul nunţii este grandios
Şi tot ce-auzul şi privirea-ncântă
A fost gătit cu dăruire sfântă
Pentru-a primi mireasa lui Cristos.

Citesc cu bucurie şi uimire
Şi inima mi-o simt de dor vibrând,
Chemând cu nerăbdare,cu zorire:
Vino,Isuse,preaiubite Mire!
Iar Tu răspunzi cu drag:”Eu vin curând”.

Comentarii

Postări populare