Într-o zi, un cuplu în vârstă, călătorind în Anglia, intră într-un magazin de antichități pentru a cumpăra ceva frumos cu ocazia aniversarii a 25 de ani de căsătorie. Atenția femeii fu imediat atrasă de o superbă ceșcuță de ceai și rugă vânzătorul să i-o arate. Numai că ceșcuța de ceai era mai specială decât își imagina femeia: începu să vorbească, spre marea surprindere a celor doi, și spuse:
"Dar n-am fost de la început o ceșcuță de ceai. Acum mult timp eram doar un bulgare de argilă roșie, fără vreun rost anume. Atunci, m-a văzut un Olar, m-a luat și m-a tot bătut, m-a tot frământat, m-a tot rulat, în timp ce eu strigam: *Lasă-mă, mă doare! Nu-mi place, nu face asta!* Însă Olarul a spus: *Încă nu!*
Și nu s-a terminat aici: m-a așezat pe o roată și m-a învârtit, m-a tot învârtit, m-a învârtit în continuu, amețisem până mi se făcuse rău! Și iar i-am zis: *Oprește-te, am amețit, mă simt rău!* Dar Olarul, liniștit, a spus: *Încă nu!*
Apoi iar m-a frământat, m-a lovit, m-a aruncat si m-a modelat dându-mi forma pe care o vroia El. Și m-a băgat într-un cuptor fierbinte, era atâta căldură, simțeam că nu mai suport! Am vrut să scap din cuptor, am lovit ușa, am tot strigat disperată, L-am rugat în lacrimi: Scoate-mă de aici, te rog, nu mai pot! Dar Olarul a zis iar: *Încă nu!*
Și tocmai când credeam ca o să mor de durere în cuptorul ăla, ușa s-a deschis si Olarul m-a scos de acolo. M-a așezat cu grijă pe un raft și am început să mă răcoresc. Mă simțeam atât de bine, în sfârșit s-a terminat calvarul, gândeam în sinea mea.
Dar nu se terminase: iar m-a luat, m-a periat, m-a colorat cu tot felul de vopseluri – mirosea îngrozitor, mi se făcuse rău. Am strigat: *Lasă-mă, te rog, ai milă de mine, nu mai pot!*Dar Olarul a zis: *Încă nu!*
Și credeți ca s-a terminat calvarul meu aici? Nu, m-a aruncat din nou în cuptor, numai că de data asta era doua ori mai cald! Si iar L-am implorat cu ochii în lacrimi: *Te rog, Scoate-mă de aici, nu mai pot!* De data aceea am crezut că nu mai scap, atât de rău era. Însă tocmai când eram gata să renunț, Olarul m-a scos de acolo, m-a așezat iar pe raft si am început să mă răcoresc, să mă simt bine.
Dar ma gândeam eu că nu scap așa ușor, oare ce avea de gând să-mi facă în continuare? După un timp, mi-a arătat o oglindă si mi-a spus: *Uita-te, aceea ești tu!*
M-am uitat în oglindă și am exclamat: *Aceea nu pot fi eu! Este atât de frumoasă! Sunt atât de frumoasă!*
Iar atunci, Olarul mi-a spus: *Știu că ai suferit, ai plans și te-a durut când ai fost frământată, rulată și lovită, dar daca ai fi ramas un bulgare de argilă te-ai fi uscat. Știu că ai amețit rău când te-am învârtit pe roată, dar daca m-aș fi oprit, te-ai fi rupt în bucățele. Știu că te-a durut și a fost foarte cald în cuptor, dar dacă nu te-aș fi pus acolo, te-ai fi crăpat. Știu că ți s-a făcut rău de la mirosul vopselurilor, însă dacă nu te-aș fi periat și nu te-aș fi colorat peste tot, nu te-ai fi călit cu adevarat și nu ai fi avut strălucirea pe care o ai acum și care va fi văzută de toată lumea. Iar dacă nu te-aș fi băgat și a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit. Acum ești întreagă, puternică și frumoasă.*
Probabil că ți-ai dat seama deja care este morala acestei povestiri: atunci când ți se pare ca viața te lovește, te frământă, te aruncă dintr-o parte în alta și suferi peste puterile tale, de fapt te întărește, ca să poți deveni o persoană puternică și să poți străluci în lume cât de mult poți, mai mult decât crezi tu că poți.
Comentarii
Trimiteți un comentariu