Nu mai e mult! Îmi spun ades, o Doamne,
Văzând cum timpul peste noi goneşte...
Cu prea multe tristeţi, prea multe toamne,
Tot ce se naşte azi, mâine sfârşeşte!
Şi-am obosit să mă întreb cu teamă
Ce voi culege când se va sfârşi?
Când tot ce e vremelnic se destramă,
Oare credinţa mea nu va muri?
De îndoieli mi-e duhul asaltat...
Cu iadul şi pământul să mă lupt,
Când au în carnea mea un aliat
Şi-adânc miezul voinţei mi-au corupt?!
Sunt prea multe abisuri necuprinse,
Pustii şi reci, de Tine ne despart!
Şi ne izbim de-atâtea uşi închise,
Pe care în trecut le-am încuiat...
Agnia P.
Comentarii
Trimiteți un comentariu