De nu aș fi trecut prin frământare,
Pe roata ce zdrobește lutul,
Nu aș avea acum, nicio valoare,
Aș fi un simplu vas ca orișicare
Și aș umplea degeaba raftul.
De nu aș fi trecut prin curățire,
În flacăra cuptorului aprins,
Nu aș avea cântări de armonie,
Aș fi și astăzi plin de murdărie,
Mereu căzut, mereu învins.
De nu aș fi simțit recea furtună,
Cu mari talazuri cum mă-ngroapă,
Nu aș fi azi purtat de-o caldă mână,
Aș fi rămas, pe veci fără cunună,
Și n-aș avea cui spune: "Tată!"
De nu aș fi văzut cum vine valul,
Să mă coboare-n cel mai negru-adânc,
Nu aș fi străbătut nicicând Iordanul,
Aș fi pierdut de mult catargul,
Și-aș fi privit, cum mă scufund.
Dar am trecut prin frământare,
Prin curățire, prin cuptor,
Prin grea furtună, val și mare,
Să fiu in ceruri, o... valoare.
Și-aici... un vas folositor.
Și când privesc în urmă totul,
Am înțeles copilărește
Că roata, și zdrobirea, focul,
Mi-arată cât de mult Olarul
Pe mine totuși... mă iubește!!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu