In anul ce se scurge atat de usor...
Zidul care l-am dărâmat nicioadat nu-l voi putea zidi...
Inima care am frânt-o nicioadat' n-oi mai putea-o veselii...
Frânturi din lacrimile regretului s-au revărsat ades...dar ce folos ca am frânt atat de mult si am construit atat de putin...
Inimilor zbuciumate nu le-am oferit inima mea...bunătatea mea...ci m-am inchis si prea putin am dăruit....
Insa se nasc suferinți adânci caci sufletul cald ce clocotea înăuntrul meu nu a putut arata nimic...nimic din ce e bun ci s-a inchis in gheata deznădejdii...
O,de-ar fi acele zile sa se repete inca odat' sa nu regret cu amar caci am trăit in zadar...
In orice suflet e un tainic dor,un dor de cer...dor de lumina...de veșnicii...aprins in inimi de Dumnezeu!
Comentarii
Trimiteți un comentariu