Pe mare-n corabie acum navigam
Prin valuri talazuri furtuna
Zadarnica-i truda nu-i timp sa scapam
Strigau ucenicii intruna.
~Dar este speranta nu-i totul distrus
Cu noi in corabie este Isus
Chiar daca-i furtuna si viforu-i greu
Isus striga marii: La carma sunt Eu.~
Se clatina barca prin bezna vaslim
Si totul in jur este noapte
Prin bezna lumina pe maluri zarim
Dar malul e inca departe.
Sleiti de putere dar nu disperati
Mereu cu credinta prin valuri,
Spre tarm si-azi vaslesc, multime de frati
Dorind sa ajunga la maluri.
La tarm vom ajunge prin valuri vaslim
Carmaciul ne duce-ntracolo
Frumoasa-ntalnire va fi in curand
Cu sfintii cu fratii cu Domnul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu