Psalmul 69
1. Scapă-mă, Dumnezeule,
căci îmi ameninţă apele viaţa.
2. Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea;
am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
3. Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul,
mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu.
4. Cei ce mă urăsc fără temei, sînt mai mulţi decît perii capului meu;
ce puternici sînt ceice vor să mă peardă,
ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmaşi;
trebuie să dau înapoi ce n-am furat.
5. Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea,
şi greşelile mele nu-Ţi sînt ascunse.
6. Să nu rămînă de ruşine, din pricina mea, ceice nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oştirilor!
Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, ceice Te caută, Dumnezeul lui Israel!
7. Căci pentru Tine port eu ocara,
şi îmi acopere faţa ruşinea.
8. Am ajuns un străin pentru fraţii mei,
şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.
9. Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.
10. Plîng şi postesc,
şi ei mă ocărăsc.
11. Mă îmbrac cu sac,
şi ei mă batjocoresc.
12. Ceice stau la poartă vorbesc de mine,
şi ceice beau băuturi tari mă pun în cîntece.
13. Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită.
În bunătatea Ta cea mare,
răspunde-mi, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul Tău!
14. Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund!
Să fiu izbăvit de vrăjmaşii mei şi din prăpastie!
15. Să nu mai dea valurile peste mine,
să nu mă înghită adîncul,
şi să nu se închidă groapa peste mine!
16. Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită.
În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine,
17. şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău!
Căci sînt în necaz: grăbeşte de m-ascultă!
18. Apropie-Te de sufletul meu şi izbăveşte-l!
Scapă-mă, din pricina vrăjmaşilor mei!
19. Tu ştii ce ocară, ce ruşine şi batjocură mi se face;
toţi protivnicii mei sînt înaintea Ta.
20. Ocara îmi rupe inima, şi sînt bolnav;
aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba;
aştept mîngîietori, şi nu găsesc niciunul.
21. Ei îmi pun fiere în mîncare,
şi, cînd mi-e sete, îmi dau să beau oţet.
22. Să li se prefacă masa într-o cursă,
şi liniştea într-un laţ!
23. Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă,
şi clatină-le mereu coapsele!
24. Varsă-Ţi mînia peste ei,
şi să-i atingă urgia Ta aprinsă!
25. Pustie să le rămînă locuinţa,
şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26. Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine,
povestesc suferinţele celor răniţi de Tine.
27. Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor,
şi să n-aibă parte de îndurarea Ta!
28. Să fie şterşi din cartea vieţii,
şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!
29. Eu sînt nenorocit şi sufăr:
Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice!
30. Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cîntări,
şi prin laude Îl voi preamări.
31. Lucrul acesta este mai plăcut Domnului, decît un viţel
cu coarne şi copite!
32. Nenorociţii văd lucrul acesta şi se bucură;
voi, cari căutaţi pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima!
33. Căci Domnul ascultă pe cei săraci,
şi nu nesocoteşte pe prinşii Lui de război.
34. Să-L laude cerurile şi pămîntul,
mările şi tot ce mişună în ele!
35. Căci Dumnezeu va mîntui Sionul, şi va zidi cetăţile lui Iuda;
ele vor fi locuite şi luate în stăpînire;
36. sămînţa robilor Lui le va moşteni,
şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.
Comentarii
Trimiteți un comentariu