Cand te vezi mic in ochii tai...

Iov 7
1. Soarta omului pe pamant este ca a unui ostas, si zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
2. Cum suspina robul dupa umbra, cum isi asteapta muncitorul plata,
3. asa am eu parte de luni de durere, si partea mea sunt nopti de suferinta.
4. Ma culc si zic: "Cand ma voi scula? Cand se va sfarsi noaptea?" Si ma satur de framantari pana in revarsatul zorilor.
5. Trupul mi se acopera cu viermi si cu o coaja pamantoasa, pielea-mi crapa si se desface.
6. Zilele mele zboara mai iuti decat suveica tesatorului, se duc si nu mai am nicio nadejde!
7. Adu-Ti aminte, Dumnezeule, ca viata mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8. Ochiul, care ma priveste, nu ma va mai privi; ochiul Tau ma va cauta, si nu voi mai fi.
9. Cum se risipeste norul si trece, asa nu se va mai ridica cel ce se coboara in Locuinta mortilor!
10. Nu se va mai intoarce in casa lui si nu-si va mai cunoaste locul in care locuia.
11. De aceea nu-mi voi tine gura, ci voi vorbi in nelinistea inimii mele, ma voi tangui in amaraciunea sufletului meu.
12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus straja in jurul meu?
13. Cand zic: "Patul ma va usura, culcusul imi va alina durerile,"
14. atunci ma inspaimanti prin vise, ma ingrozesti prin vedenii.
15. Ah! as vrea mai bine gatuirea, mai bine moartea decat aceste oase!
16. Le dispretuiesc!… nu voi trai in veci… Lasa-ma, caci doar o suflare mi-e viata!
17. Ce este omul, ca sa-Ti pese atat de mult de el, ca sa iei seama la el,
18. sa-l cercetezi in toate diminetile si sa-l incerci in toate clipele?
19. Cand vei inceta odata sa ma privesti? Cand imi vei da ragaz sa-mi inghit scuipatul?
20. Daca am pacatuit, ce pot sa-Ti fac, Pazitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus tinta sagetilor Tale, de am ajuns o povara chiar pentru mine insumi?
21. Pentru ce nu-mi ierti pacatul si pentru ce nu-mi uiti faradelegea? Caci voi adormi in tarana, si cand ma vei cauta, nu voi mai fi!