Iubirea ta...
Iubirea Ta, Domnul meu, e o floare,
un nufăr alb în amurgul amar,
un surâs printre dulci lăcrămioare,
un crin ceresc răsărit pe altar.
Iubirea Ta, Domnul meu, e o taină.
Ea-mi umple gândul de-un nou înţeles,
de-un mister care toate-mi destaină,
ca să-nţeleg pentru ce m-ai ales.
Iubirea Ta e-un inel ce ne leagă,
un scut sub care-l înfrunt pe Cel Rău.
E tot ce am, e viaţa mea întreagă,
de când trăiesc doar prin sângele Tău.
Iubirea Ta, Domnul meu, e-o lumină.
Dar cînd în piept vechi ispite vin iar,
atunci din nou pe faţa Ta divină,
în trist amurg, stropi de sânge răsar.
Costache Ioanid
Comentarii
Trimiteți un comentariu