The Wisdom ~Citate preluate~







Oamenii, oricat de intelepti, nu vor putea niciodata sa schimbe ceva din ordinea cosmica construita de Dumnezeu.
Chiar si cei mai intelepti oameni isi arata de obicei intelepciunea in lucruri secundare, nu in lucruri cu adevarat insemnate.
Iti vine mai lesne sa te arati intelept pentru altii decat pentru tine insuti.


Este o mare nenorocire sa nu ai destula intelepciune pentru a vorbi frumos, si nici destula judecata pentru a tacea.
Omul intelept se simte fericit cand dobandeste propria lui aprobare, iar nerodul cand se recomanda aplauzelor celor aflati mai presus de el.
Intelepciunea este pentru suflet ceea ce sanatatea este pentru trup.


Tineretea e timpul de a invata intelepciunea, batranetea e timpul de a o aplica.
Intelepciunea nu o primim. Trebuie sa o descoperim pentru noi insine, in urma unei calatorii pe care nimeni nu poate sa o faca pentru noi.
Aceia care vor sa para intelepti intre prosti, vor parea la randul lor, prosti intre intelepti.
Regii au mai multa nevoie de sfatul inteleptilor decat au acestia nevoie de favoarea regilor.



A recunoaste ca nu stii este  primul pas spre intelepciune.
Intelepciunea e a ta numai cand o dai altuia, altfel ea este numai in tine.
Este bine ca oamenii intelepti sa nu para intelepti.
Intelepciunea nu este altceva decat stiinta fericirii.
Nu exista circumstante, oricat de rele ar fi, din care un om intelept sa nu poata scoata ceva bun: nici circumstante, oricat de bune ar fi pe care cel intelept sa nu le foloseasca spre paguba lui.Intelepciunea inseamna sa stii cand nu poti fi intelept.


Intelepciunea inseamna sa stii unde sa te opresti, sa stii ce e permis si ce e interzis.Intelepciunea vine odata cu suferinta.Intelepciunea nu este produsul scolarizarii, ci al incercarii de o viata pentru a o capata.
Intelepciunea e numai adevar.
Este un lucru profitabil ca atunci cand esti intelept sa pari prost.Intr-o lume surda, glasul intelepciunii este o nebunie.


Adevarata intelepciune inseamna sa-ti recunosti propria ignoranta.
Intelepciunea este punctul de intalnire dintre indoiala si certitudine.
E nevoie de intelepciune pentru a intelege intelepciunea; muzica nu inseamna nimic daca audienta nu aude.
Este bine chiar si pentru batrani sa invete intelepciunea.Fa ce iti spun, dar sa nu faci ce fac eu. Iata adevarata intelepciune.



Adevarata intelepciune consta in a aduna lucrurile valoroase din fiecare zi pe masura trecerii lor.
Intelepciunea este folosirea corecta a cunostintelor.Un om intelept invata multe de la dusmanii sai.
Intrega problema cu lumea aceasta este ca cei nestiutori sunt mereu foarte siguri pe ei, iar oamenii intelepti au intotdeanuna indoieli.


Intelepciunea este puterea de a pune timpul si cunostintele noastre la buna folosinta.
Nu este intelept sa fii sigur asupra propriei tale intlepciuni. Este sanatos sa ti se aminteasca ca si cel puternic poate slabi, iar cel intelept poate gresi.Mai bine sa devii intelept de pe urma nenorocirilor altora decat de pe urma nenorocirilor tale.
Intelepciunea este calitatea care te pazeste sa ajungi in situatii in care ai nevoie de ea.
Adevarata intelepciune este aceea de a sti ca nu stii nimic.

Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul.
Nu te lasa ademenit sa contrazici. Inteleptii cad in nestiinta, cand se cearta cu cei nestiutori.
Intelepciunea ne opreste sa judecam dupa simple aparente, sa credem tot ce auzim, sa facem tot ce putem, sa spunem tot ce stim si sa cheltuim tot ce avem.Inteleptul este pregatit a face fata tuturor evenimentelor.


Sta in firea inteleptului sa reziste placerilor, iar a unui nebun sa le fie sclav.
Sufletele intelepte se pleaca chiar si in fata dreptei socoteli a vrajmasilor.
Intelepciunea vietii consta in a crede ca toate lucrurile sunt importante dar nu toate trebuie sa fie luate in serios.
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
Unii nu sunt intelepti decat cu conditia sa traiasca intr-o lume de nebuni.


Nebunii deschid caile pe care calca apoi inteleptii.
Intelepciunea e a ta numai cand o dai altuia, altfel, ea este numai in tine.Nu este nici lipsit de intelepciune, nici marginit, acela care se ridica dupa ce a cazut in greseala, in loc sa staruie in ea.
Nu fii subtil, ci intelept. Cine stie mai mult decat i se cere, seamana cu varful prea ascutit care se rupe usor. Adevarurile dovedite sunt mai sigure. Este bine sa ai minte, dar nu sa fii un palavragiu.

E util sa devii intelept prin durere.Adevarata intelepciune consta in a nu parea intelept.Niciodata nu trebuie sa te rusinezi a marturisi ca ai gresit. Inseamna doar sa spui, cu alte cuvinte, ca astazi esti mai intelept decat ieri.
Intelepciunea din toate cartile si din toate timpurile se afla nu.mai in om. Daca cercetezi sufletul tau, ai sa gasesti de toate.Nimic nu-i face pe oameni mai buni decat intelepciunea si nimic mai rai decat simularea ei.

Cel care este intelept primeste cu o detasare olimpiana criticile tuturor si isi rezerva hotararea ferma de a actiona asa cum se cuvine.Intelepciunea consta in anticiparea cunostintelor.De cel mai mare pret e putinul pe care inteleptul il stie decat multul pe care bogatul il poseda.
Intelepciunea nu consta in a distruge idolii, ci consta in a nu-i crea vreodata.


Intelepciunea cea mai mare nu sta intr-o vorba de dojana, ci intr-o vorba care, fara sa-si bata joc de nenorocirea omului, sa-l imbarbateze, sa-i dea curaj.
Prin chinuri si suferinte ne este dat sa capatam acea farama de intelepciune pe care nu ne-o pot sa cartile.Intelepciunea constituie totalitatea adevarurilor dobandite de mintea omeneasca prin observatie si experienta si transpuse in viata.
Respectul pentru adevar reprezinta inceputul intelepciunii.


Intelepciunea in toate problemele de viata nu consta in a sti ce sa faci, ci in a sti ce sa faci mai devreme si ce sa faci mai tarziu.
Acolo unde sunt mai multi intelepti se afla mai putina intelepciune.A te rupe este mai rau decat a te indoi, si a te clatina este mai bine decat a cadea.
Inteleptul isi economiseste timpul si cuvintele.
Inteleptul sa se fereasca de orice necunoscut.


O data pentru totdeauna: multe lucruri nu vreau sa le stiu. - Intelepciunea traseaza si cunoasterii limite.
Cea mai inalta intelepciune la care poti ajunge este atunci cand ceea ce ai spus, sa-mplinesti. Cat e de simplu, dar cat e de greu!!Cresterea intelepciunii se poate masura cu exactitate in baza diminuarii maniei.Intelepciunea si experienta vietii te povatuiesc sa astepti cu rabdare si sa descoperi cu ochii tai ce-ti spun altii.



Adevaratul intelept nu este acela care vede, ci acela care, vazand cel mai departe, iubeste cel mai profund oamenii.
Ratiunea si iubirea lupta la inceput violent intr-un suflet care se inalta, dar intelepciunea se naste din pacea care se statorniceste in cele din urma intre iubire ratiune.
Nu te stradui sa-ti areti intelepciunea! Daca ai intelepciune, ea se va exprima singura, fara sa depui nici un efort.


Inceteaza a crede ca intelepciunea consta in resemnare.
Filozofia inteleptului este a sti sa spulbere, in sufletul sau, cele mai mari nenorociri ale vietii.
Inteleptul care din departare a vazut marea, cu tarmuri de nezarit si fundul ascuns ochilor, intelege ca atunci cand ea va ridica valul nimeni nu va iesi din valtoare.
Nu va grabiti sa imbatraniti inainte de vreme.


Fara un strop de intelepciune, celelalte virtuti raman nefolositoare.Daca poti, fii mai intelept ca altii, dar nu le spune.
Intelepciunea nu poate fi definita ca o virtute, caci este alcatuita din calitati intelectuale pe care unii le au si altii nu. Daca ar fi nevoie de intelepciune in rezolvarea corecta a unor probleme, atunci ducerea lor la capat ar fi apanajul unei minoritati.
Nu lua inteleptul care face pe prostul drept prost.







Comentarii

Postări populare